Cezar Gamulescu si-a inceput afacerea forFITOUT intr-un birou cu doua scaune si trei oameni !

Amenajari birouri, forFITOUT in presa, Uncategorized @ro

Articol publicat in revista business magazin logo

 

Da, are un proiect: la 37 de ani, Cezar Gămulescu a amenajat 1.200 de sedii de birouri şi este cunoscut şi recunoscut pe orice şantier din Capitală. În urmă cu doi ani a intrat în antreprenoriat şi îşi propune să îşi dezvolte compania firesc, într-o activitate cu reguli care unora le pot suna ciudat: trei sferturi dintre proiectele din ultimii 6-7 ani s-au desfăşurat noaptea sau în weekend.

Un alt detaliu interesat al activităţii lui Cezar Gămulescu este faptul că lucrează fără ţintă de cifră de afaceri; spune că este stresat până în momentul când ajunge să îşi acopere cheltuielile companiei. „Dacă îţi propui să faci un milion de euro şi realizezi doar 700.000 de euro, ajungi să crezi că nu eşti suficient de bun. Şi atunci am zis să gândim altfel, să ne propunem să facem întâi 400 – 450.000 de euro, ca o primă ţintă. Ce facem după aceea se va răsfrânge atât asupra firmei, cât şi asupra oamenilor, ca salarizare, sau asupra acţionarilor.” Recunoaşte că îi este destul de simplu să depăşească nivelul propus iniţial, pentru că suma poate reprezenta două contracte de amenajare sau mobilier pentru cinci sau şase sedii de birouri.

Are sediul undeva în zona Compozitorilor, pe o stradă cu sens unic; şoferul m-a lăsat, desigur, la capătul greşit, aşa că am luat pieptiş arşiţa verii bucureştene. Sediul i-a fost recomandat de un prieten care şi-a făcut birouri în clădire şi l-a angajat pentru amenajare; a rămas şi el acolo. A început afacerea forFITOUT în 2013, cu trei oameni şi două scaune. Provine dintr-o familie de medici şi s-a pregătit pentru medicină dar a dat la ASE. Era o perioadă în care la modă erau marketingul sau agenţiile de publicitate, aşa că a mers pe marketing.

N-a ştiut în ce se bagă, pentru că alesese o facultate cu dublă specializare, marketing şi comerţ exterior, specializări care i-au folosit mult mai târziu; în perioada studiilor, însă, a muncit. Pentru a evita armata şi-a continuat studiile; spune că a fost o perioadă mai tumultuoasă, cu cinci slujbe în patru ani, iar în cele din urmă a ajuns la prima firmă serioasă, de echipamente electrice, Moeller. A lucrat la departamentul de marketing, într-o perioadă în care nu multă lume ştia ce este marketingul. A colaborat şi cu un prieten care avea o firmă de amenajări interioare, a mai avut un job temporar la Budapesta, iar în cele din urmă a încercat să îşi facă o firmă de amenajări, undeva în 2008. După şase luni şi nicio lucrare şi nicio perspectivă, a constatat că voinţa nu este de ajuns; îi lipsea experienţa. Sunt mulţi care aleargă înainte de a învăţa să meargă şi cad şi îşi rup gâtul; găsesc scuze, dar nu găsesc o idee pentru a reclădi totul.

A revenit la condiţia de angajat într-o firmă de dezvoltări imobiliare, Cascade, implicată în unele din primele proiecte de birouri din Bucureşti. Spune că a fost cea mai bună şcoală de afaceri pe care a făcut-o, la cel mai ridicat nivel al intensităţii. „Făceam şi contabilitate, eram şi project manager, urmăream şi execuţia, mă certam cu constructori, am achiziţionat şi terenuri.” Din al doilea an al jobului a început un MBA, pentru că simţea nevoia să urce. S-a despărţit de Cascade şi a trecut la Corporate Office Solutions, companie americană. Iniţial project manager, a primit patru luni mai târziu şefia departamentului de project management; câteva luni mai târziu se înfiinţa COS antrepriză generală, departament care executa lucrări de construcţii şi instalaţii pentru companie. Iniţial lucrările de construcţii nu aveau o pondere forte mare în cifra de afaceri a companiei, dar în timp au ajuns să crească foarte mult, inclusiv în perioda de criză. În şase ani de activitate la COS a semnat 962 de contracte, care înseamnă 962 de sedii de firme, de la Bucureşti la Sofia. „Am semnat câte 10 – 15 sedii pe lună, era inimaginabil.”

A simţit nevoia să mai facă un pas, întrebându-se dacă poate avea aceeaşi performanţă de unul singur. După multe nopţi nedormite, a luat decizia să îşi reactiveze proiectul antreprenorial, la începutul anului 2013, şi doar în luna ianuarie a semnat proiecte în valoare de 150.000 de euro. Spune că a beneficiat de multele relaţii pe care le-a dobândit la cele două firme mari pentru care a lucrat, unde a venit în contact cu mulţi parteneri, clienţi sau executanţi, a învăţat lucruri şi a lăsat loc de bună ziua. „Experienţele mele au fost destul de antreprenoriale, chiar în interiorul corporaţiei. La COS AG aveam libertatea de a crea, pentru că eram şi partener.” Crede că în marile companii, unde sunt mulţi angajaţi, poţi învăţa cum să lucrezi în echipă, cum să te comporţi cu oamenii, cum să comunici cu ei, şi acesta este cel mai bun antrenament.

În continuare forFITOUT a mers cu motoarele în plin şi doar primul trimestru al acestui an a fost slab, dar primul an şi al doilea an au fost foarte buni. La începutul acestui an a ofertat proiecte de 10 milioane de euro, dar nu s-a mai mişcat nimic, din cauza anchetelor care au avut loc şi care au determinat companiile să adopte o politică prudentă. „Nimeni nu mai voia să facă o investiţie, pentru că nu ştiau cum să interpreteze situaţia. Era vorba nu numai de firme care făcuseră afaceri cu statul, ci şi de companii care lucraseră direct. Proiectele au îngheţat până în mai-iunie, de la sfârşitul lui februarie până în aprilie a fost pauză totală.” După aceea „tobele au început iarăşi să bată”, iar de atunci merge bine, au venit iar proiecte mari.

„Există câteva elemente-cheie, fără de care nu ne-am putea dezvolta. Cel mai important este comunicarea, degeaba ai cele mai bune produse, dacă lumea nu ştie de ele. Permanent trebuie să informezi că exişti şi contezi, chiar dacă eşti o firmă mică. Şi niciodată nu trebuie să refuzi un client”. A primit proiecte de toate dimensiunile, de la sute de mii de euro la 100 de euro, adică un reglaj. „În ziua în care am semnat, pentru COS, cu Banca Mondială un proiect de un milion de dolari, am semnat şi cu o companie aflată la începutul activităţii un proiect de 2.000 de euro, pe care nu îl voia nimeni. Un an mai târziu, au venit la noi cu proiect de 400.000 de euro.”

O companie de amenajări interioare are reguli aparte de personal şi de activitate, pentru că trei sferturi dintre proiectele din ultimii ani s-au desfăşurat noaptea sau în weekend. Cezar Gămulescu nu obligă oamenii să vină la un program fix, nu a fost genul care să-i ţină în lesă. „Nu-i greu să munceşti, este greu să te prefaci că munceşti. Decât să te faci că munceşti, mai bine te plimbi şi vii cu o idee bună, creativă, care să îmbunătăţească un flux în firmă, să aducă un câştig.” Acum are 10 angajaţi la sediu – comunicare, proiectare şi arhitectură, vânzări (departament în care se include şi pe el), plus compartimentul logistic şi depozitul. Este o echipă care s-a păstrat în timp. Un proiect înseamnă undeva între 20 şi 60 de oameni şi este realizat în baza unor relaţii vechi; cu unii parteneri lucrează de nouă ani şi s-a construit o relaţie bazată pe încredere.

După ani buni de carieră, Gămulescu remarcă o dualitate a pieţei de amenajări de spaţii de birouri. „Problemele pleacă de la conducerea mixtă a celor mai multe companii de la noi, expaţi şi români. Oriunde balanţa înclină în favoarea managementului românesc, acolo nu vorbim de stil, ci de cămăruţe. Managerul român trebuie să aibă zona sa de intimitate, este o chestiune de leadership. Se obţin multe cămăruţe mici şi o atmosferă sufocantă, spaţii de 5 – 10 mp, influenţate în special de costuri. Expaţii sau managerii români care au experienţă în străinătate au lucrat în medii studiate, proiectate special. Angajaţii sunt mai productivi în medii intime, dar limitarea ar trebui făcută la nivel de departament, nu de persoană. Un team leader ar trebui să stea cu echipa sa în acelaşi birou, chiar dacă între ei ar trebui să existe o diferenţiere, la nivel de preţ al mobilierului, de exemplu”, spune Gămulescu.

Companiile au nevoie şi de zone în care angajatul poate vorbi la telefon sau poate studia, sunt aşa-numitele „quiet room”. De reţinut că astfel de zone au lumină slabă, iar ventilaţie nu există, pentru ca angajatul să nu se obişnuiască cu locul respectiv, să reziste acolo doar o jumătate de oră. „Ideea este că dacă stai mai mult de jumătate de oră într-un loc, pe un articol, înseamnă că ai nevoie de suport şi de o întâlnire. Acolo dai un telefon, în rest lucrezi în spaţiu deschis. Nici cealaltă extremă nu este prea fericită, adică spaţiile unde te aşezi acolo unde găseşti loc şi un computer liber. Afectează enorm productivitatea şi pare că nu ţii cu angajaţii. Trebuie să le oferi angajaţilor intimitate, un spaţiu personal, să nu vină mereu cineva să ţi se uite peste umăr.”

Pe de altă parte, pe piaţă se manifestă schimbări de stil importante, se renunţă la modelul clasic – panouri, mobilier negru, scaune la fel. „Cu aceiaşi bani poţi lua un scaun roşu şi o masă albă şi ai schimbat fundamental imaginea”, spune Gămulescu. Iar companiile au devenit mai atente la calitate, la garanţia acordată sau la producători. Cei mai buni în zona de design sunt italienii, este vorba de detalii, modul în care sunt lucrate piesele de mobilier, calitatea vopsitoriei sau modul de prezentare. Diferenţele se văd şi în detalii mai puţin obişnuite sau vizibile: un scaun managerial obişnuit are până în 40 de kilograme, în timp ce unul de calitate are 70 de kilograme, greutatea în plus apărând din componentele folosite; garanţia acordată este la latitudinea clientului, pe mai mult de 10 ani.

collage business magazin

„Un proiect reuşit nu este neapărat unul cu design deosebit sau o creaţie arhitecturală aparte, poate fi şi un proiect în care îi livrezi unui client două partiţii de pe o zi pe alta.” La amenajarea aeroportului a primit un telefon de la directorul general al companiei antrepriză, care i-a cerut ajutorul. „Sentimentul de împlinire îl ai când depăşeşti obstacole.” Compania sa lucrează în prezent un spaţiu de 2.000 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă mii de metri pătraţi de rigips; „nu-i nimic senzaţional, dar îmi place că mă joc cu resursele. Lucrăm pe două etaje şi repartizăm muncitorii, clientul vine şi spune că trebuie să terminăm în patru săptămâni iar noi ne organizăm pentru a termina în trei, şi îi pui un zâmbet pe faţă. Proiectele cele mai reuşite sunt cele în care clienţii înţeleg că nu le bagi mâna în buzunar, că vii şi le faci o propunere şi discuţi cu ei, faci un buget. În momentul în care clientul este încântat de ceea ce are pe masă şi abia aşteaptă să vadă proiectul realizat, şi îl vede realizat şi zâmbeşte şi este mulţumit, acelea sunt cele mai tari proiecte”, spune  Cezar Gămulescu.

În carieră a ajuns la circa 1.200 de sedii de birouri, dar a făcut oferte pentru 10.000. Spune că uneori a făcut evaluări nu tocmai corecte şi a pierdut bani, dar nu s-a dus să ceară clientului sume în plus. „Nu suntem corporaţie, avem un standard şi ne propunem să lucrăm mai bine, să ne stabilizăm. Pe piaţă există 4 sau 5 firme care fac afaceri de 50 de milioane de euro doar în Bucureşti, iar pe lângă ele sunt 3 – 400 de firme mici, cum este a mea, care mai fac încă 50 de milioane de euro. Este loc pe piaţă şi aş vrea să găsesc un raport optim între timp şi bani. Cu cât te apropii mai mult de bani, te îndepărtezi de timp, şi invers: ai timp, n-ai bani.” forFITOUT a vizat şi proiecte în afara ţării, a lucrat, de exemplu, în Tripoli, unde a făcut partiţiile de sticlă pentru banca centrală comercială din Libia. „Se lucra în caravană, sub pază armată. Contractul l-am primit printr-un antreprenor român care a câştigat contractul de antrepriză generală, în faţa chinezilor. A fost o lucrare mare, de peste 200.000 de euro. Iar când a fost gata, au aruncat în aer o rafinărie la vreo patru kilometri şi s-a spart totul. După care au tras cu mitralierele în clădire şi s-a stricat totul. Au luat-o de la capăt”, zâmbeşte amar Gămulescu.

A mai lucrat şi o clinică medicală lângă Le Mans, în Franţa. „Am ajuns acolo cu proiectul, l-am prezentat administratorului imobilului, el s-a uitat şi a exclamat: «Mon Dieu, aveţi un proiect!». Avea în jur de 90 de ani, era un personaj grozav, care urca sprinten scările. „N-am mai văzut un proiect din anii ‘60. Voi aveţi proiect!” Au instalat tablouri electrice din ţară, iar francezii au remarcat componentele de bună calitate folosite, tot aşa cum au remarcat ţevile de cupru folosite la instalaţii, aşa cum nu mai văzuseră din anii ‘70.

Am remarcat, în cele din urmă, că afacerile de amenajări de birouri constituie un soi de indicator al mersului economiei, am dreptate? Se mişcă lucrurile? „Da, hotărât”, a răspuns Cezar Gămulescu. „Ştiţi cum este România? Este o chestiune de moral. Acum businessurile stau pe cash. Toţi au bani în conturi, iar potenţialul este enorm. Dar unora le poate fi teamă de ce va fi în continuare. România tinde spre normalitate, iar eu văd asta în felul în care oamenii încep să fie plătiţi, cum sunt chemaţi la proiecte, cum încep să fie importanţi. Am acum o echipă venită din Anglia, care lucrau acolo cu 120 de lire pe zi. Lucrau de dimineaţa până seara; aici în România ridică ştacheta, şi din punctul de vedere al plăţii, şi al calităţii lucrării efectuate. Este perfect că au început să crească manopera, sunt motivaţi, acesta este un prim barometru. Noi suntem o firmă mică şi simţim orice mişcare pe piaţă. Simt că piaţa cere, iar în perioada crizei pe piaţa de birouri nu s-a făcut mare lucru, s-a investit doar strictul necesar. Încă se aşteaptă, dar tendinţa este de creştere, iar creşterea este pe produse de calitate.”

Leave a Reply