Articol publicat in: 
Piaţa mobilei şi decoraţiunilor pentru birouri, evaluată de ZF la peste 80 – 100 de milioa­ne de euro, începe să se matu­ri­ze­ze pe o piaţă a bi­rou­rilor în continuă ascensiune, la fel cum este şi nevoia de forţă de muncă. Birouri perso­na­li­zate, săli de şedinţe în culori puternice sau camere de relaxare sau de masaj sunt nou­tăţile cu care companiile îşi atrag angajaţii.

Cât costă amenajarea unei clădiri de birouri?

„Dacă vorbim de tot proiectul, ex­clu­siv mobilier, vorbim de 130-160 de euro pe metru pătrat. În general, partea de spaţii mari înseamnă şi foarte mult open space. Sunt foarte puţini clienţi care au cum­părat 1.000 mp şi au făcut 60-70 de ca­mere. Majoritatea preferă open space“, a declarat Cezar Gămulescu, managing partner al companiei de amenajări de bi­ro­uri forFITOUT, cu afaceri de 1,6 mil. euro anul trecut. Cât despre diferenţele de ca­li­tate între Româ­nia şi alte ţări, Cezar Gămules­cu spune că cele din România sunt superioare celor din Uniunea Europeană.

„Nivelul de tehnologie din Ro­mânia este net superior faţă de cel din alte ţări din Uniunea Europeană. Sunt foarte puţine proiecte din alte ţări euro­pe­ne care acceptă să dezvolte clădiri cu sedii la acelaşi nivel de tehnică pe care îl avem acum în România. Ei au dezvoltat la nivel înalt atunci când piaţa a cerut-o pentru că acesta este singurul lucru prin care te diferenţiezi de alt dezvoltator. La fel se în­tâm­plă acum în România“, a completat antre­prenorul. Astfel, lupta pentru chi­riaşi, dar şi pentru angajaţi propulsează Ro­mânia în vârful ierarhiei ca nivel al tehnologiei din birouri în UE.

Piaţa mobilierului şi amenajărilor de bi­rouri a crescut în ultimii ani, odată cu ma­jorarea numărului de clădiri de birouri. Însă, dezvoltatorii s-au adaptat cerinţei de pe piaţă şi au creat clădiri de birouri mo­derne, unde nu ar putea să lipsească mobi­lierul şi decoraţiunile aflate în tendinţe. Astfel, au transformat investiţia în spa­ţiile de birouri în atu pentru atragerea de angajaţi. Lipsa de forţă de mun­că a ajuns la un nivel record în Ro­mânia, astfel că angaja­to­rii se folosesc de toate „teh­nici­le“ pen­tru a reţine sau a atrage angajaţii.

Articolul complet poate fi citit pe ZF Corporate si in Analiza/Suplimentul print al Ziarului Financiar din Noiembrie-2017